Univers paralel

•16/10/2016 • Leave a Comment

Am plecat în lumea mea.

Adresa e în sufletul meu.

La farmacie

•09/10/2016 • Leave a Comment

-Aveți ceva pentru durere?

-Sigur! Pastile de fericire. Luați una pe zi, înainte de micul dejun.

Nu visa

•09/10/2016 • Leave a Comment

Era o fată simplă. Se simțea frumoasă chiar dacă nu se machia într-o zi, ştia că zîmbetul ei are puteri magice şi că poate transforma supărarea în bucurie. Însă, nu era ca ceilalți oameni. Nu putea să viseze. Îi vedea pe cei din jurul ei cum construiesc lumi înainte de a le avea. Nu putea să înțeleagă de ce nu are o astfel de abilitate. Uneori se simțea frustrată, dar nu avea sentimente atît de puternice legate de asta.

Într-o dimineață, după o noapte în care nu visase nimic, găsi pe pat, lînga ea, un bilețel pe care scria: “Nu vei fi niciodată dezamăgită.”

Zîmbet

•07/10/2016 • Leave a Comment

Încă de la prima oră a dimineții, ea este nervoasă. A căutat prin toată casa, a răscolit hainele din dulap, a căutat prin sertarul cu tacîmuri şi nu o găseşte nicăieri. Ştie că va întîrzia la serviciu, dar nu poate să iasă din casă aşa. Cînd a crezut că nu mai are vreo şansă, şi-a amintit că a pus-o în agendă. Cum a putut să uite? S-a repezit la geantă, a scos foaia din carnețelul ei frumos colorat şi a lipit-o de buze. Acum are zîmbetul la ea. Poate pleca liniştită.

Transformarea

•01/10/2016 • Leave a Comment

În fiecare zi căra după ea o valiză. Anii treceau, iar geanta devenea din ce în ce mai grea. Era tot timpul ocupată şi considera că nu e bine să priveşti în urmă. Dădea visuri la schimb pe momente de fericire, dar niciodată nu realiza că strînge doar regrete. Mergea cu paşi mărunți, dar siguri. Într-o zi de toamnă, cînd soarele sclipea şi vîntul se juca cu frunzele arămii, se aşeză pe o bancă. Mîinile ei mici şi moi prindeau picăturile de apă care curgeau din copaci.

Pentru cîteva secunde, timpul s-a oprit.

Respir profund, trag geamantanul aproape de mine şi îl deschid.

Cîte-n lună şi în stele

•30/01/2016 • Leave a Comment

A trecut o lună de atunci şi ea încă priveşte în fiecare seară pe fereastră. Stelele îi par felinare şi încearcă să le numere. Le cuprinde cu privirea şi le poartă pe bolta cerească spre infinit. Cu fiecare zi ce trece, luna îi pare mai frumoasă. De cînd era mică visa să facă o călătorie pînă acolo, să poată simţi ce e dincolo de orizontul personal.

Scoate mîna pe geam, iar picăturile de ploaie îi ating pielea catifelată. În aer se simte parfumul florilor de tei. Toate aceste momente îi amintesc de ziua aceea. Insipiră profund, închide ochii şi lasă zîmbetul să-i alunece pe buze. E fericită, de parcă ar fi în luna de miere. Deşi, simte că într-o cameră a inimii doarme tristeţea. Noaptea e din ce în ce mai frumoasă, iar ea nu se mai satură să o admire, să o cuprindă în braţe şi să-i şoptească acele cuvinte pe care le are în minte.

Ficare strop de apă o face să creadă că este mai aproape de nori, că îi atinge, că le poate simţi formele imperfecte. A trecut mai mult de o oră şi ea priveşte încă pe fereastră… Acum e momentul să facă lună şi în sufletul ei.http://aliasgreen.aboutblank.ro/wp-content/uploads/2012/10/oras-minunat-cer-cu-stele.jpg

Nesiguranţă

•14/11/2015 • Leave a Comment

Se uita mereu în urmă să-şi vadă urmele lăsate pe nisipul fin. Uita să privească în https://aliceboboc.wordpress.com/category/personale/clipa-de-lectura/faţă şi nu ştia că pericolul se află lîngă ea, mult mai aproape decît ar fi crezut. Ceaţa groasă o făcea să îşi piardă răbdarea. Noaptea se lăsa încet peste plaja pustie. Ceva o apasa pe piept şi respira din ce în ce mai greu.

Mîinile îi tremurau, iar ceara de la lumînare se scurgea pe degetele ei subţiri. Mirosul puternic de sulf îi stîrnea amintirea copilăriei pierdute. Marea se revărsa la picioarele ei şi apa rece ca gheaţa o trezea la realitate. Putea să simtă întunericul, să-şi umple plămînii cu parfumul amintirilor.

Un cîntec de leagăn se auzea în depărtare. Vîntul sufla cu putere şi flacăra de la lumînare se stinse.