Incontrolabil

•09/07/2017 • Leave a Comment

Cerul mîngîie luna cu profunzimea gîndurilor. Întregul Univers pulsează sub greutatea imaterialului ancorat în concret. Negrul se transformă în lumină, iar privirile aruncate pe furiş sînt combustibilul pentru o următoare introspecție.

E apăsătoare liniştea cuvintelor rostite cu toată forța.

E clad de rece în jur.

Advertisements

Sens unic

•08/07/2017 • Leave a Comment

Se țineau de mînă. Ea aici şi el acolo. Pe două străzi diferite, în ani diferiți, dar amîndoi în acelaşi timp.

Se priveau în ochi şi comunicau fără să vorbească.

O irealitate atît de reală, de profundă şi de dureroasă.

Zîmbeşte cu sufletul

•26/04/2017 • Leave a Comment

Nu mai privi în jos, priveşte spre înaltul cerului.

Alege să te ţii de mînă cu fericirea, nu o alunga departe de tine. E posibil să nu se mai întoarcă vreodată.

Investeşte parte din timpul tău activităţilor care îţi plac, oferă din timpul tău persoanelor pe care le iubeşti, pentru că vei primi dobîndă de 100%.

Nu căuta mereu scuze pentru ceea ce nu poţi face. Vrei sau nu vrei? Aceasta e întrebarea.

Învaţă să preţuieşti ceea ce ai, preţuieşte oamenii din jurul tău şi oferă mereu bine.

Zîmbeşte cu sufletul astăzi! Nu lăsa pe mîine…

 

 

La ceas de… noapte

•23/04/2017 • Leave a Comment

Doar lumina lumînării mai dansează acum prin casă. E o linişte apăsătoare, dar ea tot mai are nevoie de o cană cu… linişte.

Ar sorbi uşor şi ar savura fiecare înghițitură. Acum ar şti să aprecieze mai mult fiecare moment şi să-l trăiască în profunzime.

Se uită la cana goală de pe masă. Vrea să zîmbească…

Se stinge lumînarea.

Miraj

•28/11/2016 • Leave a Comment

Te privesc în oglindă. Aș vrea să te ating, dar ești atît de departe, deși te văd, te aud, îți simt respirația. Ești acolo și mă privești. Cu ochii tăi mari și strălucitori spargi barierele inimii. Ea începe să se încălzească, să bată mai tare, să tremure de emoție. Sîngele este pompat cu putere prin tot corpul. Clipesc. Ai dispărut, dar totuși…

Te privesc în oglindă.

Cuvintele

•27/11/2016 • Leave a Comment

Credea în viață, în minunea existenței umane, în ziua de mîine și în zîmbete de bucurie. Știa că nu toți oamenii sînt la fel, dar că și diferențele dintre ei îi fac speciali. Mereu și-a spus că tristețea este doar o etapă care te duce spre fericire. Mereu se păcălea cu aceleași cuvinte și de fiecare dată pica în capcană.

E luni dimineață. Întunericul a cucerit camera.

E liniște.

La bancă

•26/11/2016 • Leave a Comment

Stătea în fața bancomatului şi nu-i venea să creadă. Privea în jur disperată, dar oamenii nu îi dădeau importanță. Ştia că săptămîna trecută a facut o depunere, dar… Nu mai înțelegea nimic. Lumea ei se oprise pentru o secundă. Simțea că nu mai aparține locului.

Soarele de vară o îmbrățişa călduros. Era compleşită de situație. Cu o ultimă putere deschise uşa băncii şi se aşeză la coada interminabilă.

O oră, două… Nu mai avea timp.

Îmtr-un final ajunse la ghişeu, iar doamna amabilă îi spuse: “Îmi pare rău, trebuie să închidem!”.

Ea zîmbi amar şi plecă spre necunoscut.

De vis-a-vis, un copil încerca să citească.

“Bancă de sentimente”