La ceas de seară…

Respiri, dar nu poți să mai tragi aer în piept. Razele soarelui te mîngîie, dar în același timp sții că îți ard pielea albă. Te simți ca într-o junglă în care te cațeri pe liane să scapi de prădători. Nimic din ce îți era cunoscut nu mai este lîngă tine. Chipuri pline de noroi și zîmbete șirete în colțul gurii… Privesc înainte, dar mă uit temător înapoi. Să merg pe poteca din stînga sau să-mi las pașii purtați de voia inimii?

Norii albi pe cerul cenușiu se pierd în forme ciudate. Imagini plimbate de vînt spre orizontul întunecat. Luna se uită strîmb din depărtare și mă întreabă dacă vreau să o urmez. Să-i spun adevărul sau să o mint? Mă tem de reacția ei și pun capul în pămînt să-i evit privirile înfricoșătoare. Soarele ascuns undeva în depărtare îmi face cu ochiul. Știu că e acolo doar pentru mine. Mă privește pentru cîteva minute după care dispare. Îmi strîng haina mai bine pe trup și îmi repet mereu în minte: „Mîine va fi acolo!”.

Pierdută prin noapte suspin și încerc să găsesc o cale spre ieșire. Știu că trebuie să aștept cîteva ore, după care întîlnirea va fi mai frumoasă ca ultima. Mereu mă sperie și mă pune pe gînduri, dar sînt doar frici închipuite. Adevărat este doar ce îmi spune atunci cînd mă vede.

Mă împiedic și cad. Un ciot mă face să-mi lovesc genunchiul drept. Plîng și lacrimile cad pe o casetă mică ce strălucește în bătaia felinarului. Am nevoie de o cheie…

Advertisements

~ by Steliana Orăşanu on 02/04/2015.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: